Paradoxul fotografiei este acela că, atunci când mă aflu în spatele aparatului foto, de fiecare dată când apăs butonul, imortalizez un moment, iar acel moment, deși are aceleași culori, aceleași umbre, aceleași lumini, în fiecare dintre noi produce sentimente diferite fie prin intensitate, fie printr-un sentiment contradictoriu.

Cred că fiecare dintre noi este pasionat de fotografie. Fiecare dintre noi își dorește să retrăiască anumite momente din trecut indiferent de ce vârstă am avea.

Asta nu înseamnă că sunt un conservator melancolic; dar prin fotografie am găsit o metodă, ce-i drept poate pentru unii modestă, de a răpi timpului instantanee pe care simt nevoia să le transport în viitor. Tocmai din acest motiv, cred că cel mai complet răspuns la această întrebare - și în acest context deloc banal - este: pasiunea pentru fotografie se reînnoiește zi de zi.

Fotografiez orice consider că doresc să revăd la un moment dat în viitor. Fotografiez natură, locuri, oameni, îmbrăcăminte. În fapt, ceea ce eu sper, prin aceste fotografii este să imortalizez o emoție: linistea unui lac, tumultul unei cascade, bucuria renașterii din primăvară, efortul, satisfacția sau tristețea unui sportiv, urmele tangibile ale eforturilor depuse de cei care ne-au precedat.